Preşedintele Traian Băsescu a acordat, joi, un interviu jurnaliştilor de la adevarul.ro. Iată principalele declaraţii ale şefului statului:
Clanurile romilor au protecţie politică.
Nu mă derobez de fratele meu. Pentru moment, sunt preşedintele României. Campania cu demisia preşedintelui e una incorectă.
Arestarea preventivă a fratelui este o nenorocire pentru mine.
Nu mi-a fost uşor să iau decizia de a spune că nu voi demisiona. Moral, ai un şoc când se întâmplă asta. Am avut şi această variantă în analiză. Am discutat-o şi cu unele instituţii. Însă, pe de o parte e partea legală, că nu poţi fi responsabil pentru un om. Apoi am făcut analiza situaţiei politice. Care ar fi efectele demisiei preşedintelui. O demisie n-ar fi dat nicio şansă candidatului Opoziţiei la prezidenţiale.
Cel mai uşor, pentru mine, era gestul demisiei. Mă elibera de atacuri. Ar fi fost considerat un lucru demn, apoi mi se reproşa că aş fi sacrificat dreapta. Dreapta era nepregătită.
Nu văd nicio legătură între cazul Duicu şi cazul Mircea Băsescu.
Monitorizarea fratelui nu intră în atribuţiunile Serviciilor.
N-am fost în vizită la fratele meu, dar m-aş duce. Mi-aş dori mult ca, după ce a citit dosarul, să poată să-mi dea explicaţii mie. Pentru că eu am ştiut altă poveste de la el. În 2013 mi-a spus prima oară că era şantajat. I-am spus să meargă la Poliţie, să informeze. A doua oară mi-a spus în primăvară, anul acesta.
Am aflat din presă că a fost naş la familia Bercea.
Nu poţi trăi, ca preşedinte, izolat.
Am încercat, şi în primul, şi în al doilea mandat, o apropiere de minoitatea asta, pentru a nu rămâne izolată şi să lucreze ca un exemplu pentru toţi. Însă sunt întâmplări pe care cu greu le poate evita un om politic în condiţii de serbare câmpenească.
Despre reducerea CAS-ului:
Conferinţa de ieri a început "sunt pentru reducerea CAS-ului, dar vreau să ştiu cu ce acperim cele 5,5 mld.". Nu vreau să promulg legea fără să am o explicaţie de unde se compensează această sumă: ori vor fi taxe suplimentare, ori vor fi reduceri la investiţii sau în aparatul de stat. Legea spune că se vor compensa din mai buna colectare a taxelor.
Cu siguranţă sunt un partizan al reducerii CAS-ului. Îmi pare rău, ştiu că se va face propaganda că nu vreau. Dar eu spun că vreau. Mai am o experienţă, cea cu creşterea salariilor la profesori. S-a votat în unanimitate în Parlament înainte de campania electorală. Am promulgat legea, deşi aveam semne de întrebare asupra sustenabilităţii măsurii. În 2009 a trebuit să fac campanie electorală nu numai cu neplata a 4 zile, dar şi cu explicaţia de ce am promulgat şi nu s-a mai aplicat legea. Ori noi eram în plină criză... Acum am avut acea lecţie, chiar dacă am luat notă de votul unanim din Parlament.
Guvernul nu poate păcăli pe nimeni cu susţinerea că se va îmbunătăţi colectarea. Această susţinere nu este numai a mea. Şi Consiliul Fiscal are întrebări şi ştiu foarte bine aprecierea CE, care susţine că măsura este nesustenabilă.
Reducerea CAS-ului nu se adresează salariaţilor.
Dacă Parlamentul a putut fi păcălit de Guvern, eu sunt mai greu de păcălit din acest punct de vedere. Parlamentul a avut o abordare politică. Eu nu acuz Parlamentul. Nu voi respinge legea atâta timp cât există o argumentaţie politică. Aş vrea să am ocazia să le spun românilor că am promulgat-o pentru că Guvernul are soluţii corecte.
Îmi termin mandatul la 63 de ani.
Dacă Guvernul nu vrea să discute, vom vedea. Nu mă voi limita numai la discuţia cu Guvernul. Dacă soluţiile nu vor fi credibile, voi fi obligat s-o trimit înapoi la Parlament. Acesta mi-o va trimite înapoi şi voi fi obligat s-o promulg.
Art. 86 din Constituţie îmi permite să chem Guvernul la consultări.
N-am văzut la niciun premier utilizând şedinţa de Guvern pentru bârfă, ca la Ponta.
Despre modificării Legii educaţiei:
Ordonanţa cumulează 97 de modificări. Spre exemplu, nu trebuie spus că toată Legea educaţiei a fost distrusă. Chiar ieri am văzut 4 universităţi care-şi închid funcţionarea. A rămas un miez al principiilor Legii educaţiei, un miez sănătos şi valabil. Însă, spre exemplu, e deranjantă degradarea din nou a ideii de doctorat. Eu nu am pentru că mi-am dat seama ce înseamnă. Puteam să-l iau la fel de uşor ca Ponta. Primul lucru care-ţi sare în ochi e adaptarea legii la lipsa de moralitate a lui Ponta. A plagiat şi spune că se poate face doctorat şi la fără frecvenţă. Nu putem să-l facem prin corespondenţă. Asta arată dispreţul lui pentru acest titlu.
Apoi, visul mai vechi al lui Andronescu de a vedea studenţi fără BAC în universităţi. Această prevedere e rezultatul succesului mafiei din educaţie. Nu universităţile de stat s-au bătut pentru aşa ceva, Spiru Haret probabil că a făcut-o.
O altă prevedere legată de patrimoniu. Asta e visul vechi al unor universităţi private din Bucureşti, ca cei care au fondat Universitatea să poată deveni proprietari ai partimoniului. Toată dezvoltarea s-a făcut pe banii studenţilor, pe taxele lor.
O prevedere mai mult decât alarmantă - transferul la Administraţia locală al patrimoniului şcolilor. Acesta este patrimoniu public, nu poate deveni o soluţie de comercializare. Patrimoniul Educaţiei trebuie securizat.
În detrimentul educaţiei nu trebuie tolerată nicio afacere. Nu trebuie făcut rabat la calitate de dragul afacerii. E un cost pe care-l plătim pe urmă.
Ai o sesiune în vară, una în toamnă. Dacă nu, ai un an înainte să te pregăteşti. BAC-ul trebuie revalorizat. Bacalaureatul nu poate fi un examen oarecare. Un absolvent cu diplomă de BAC este un om util.
De ce mi se pare că alterează obiectivul legii a cărui părinte e prof. Miclea, de la Cluj, dar promovată şi asumată de Funeriu... (...) Mă uit la universităţile private, aproape toţi primarii sunt lectori, profesori... Grupul de interese care susţine modificările este un grup egoist, le susţine pentru el, nu pentru creşterea prestigiului educaţiei.
Despre acordul de asociere la UE pentru Rep. Moldova, Georgia şi Ucraina
Poziţia lui Merkel este foarte corectă. Marea problemă e timingul de adaptare de la regulile din interiorul Comunităţii Statelor Independente şi prevederile asumate de aceste trei ţări prin semnarea acordului. Ce consider eu că e foarte bine perntru Federaţia Rusă - în raport cu aceste trei ţări, Fed. Rusă şi celelalte state CSI va fi unul din marii beneficiari ai acordului. Implică creşterea calităţii produselor la standarde europene, a calităţii serviciilor...
Alarmele se dau însă la Moscova. De ce? Moscova e interesată de controlul politic. Teama ei e că-şi pierde controlul politic asupra acestor ţări. Nu efectele economice sunt deranjante pentru Rusia. Nu e joacă cu voinţa celor trei naţiuni, celor trei popoare.
Am văzut o declaraţie a lui Putin, una foarte corectă, înţeleaptă: Moscova nu vrea să se izoleze de comunitatea internaţională.
Întrebări din partea bloggerilor:
Dacă anul acesta voi fi invitat, mă voi duce din nou la Costeşti. Am încercat o apropiere de această minoritate care este, după părarea mea, mai mare decât cea maghiară.
Am văzut că dezbaterea lansată de partidele politice e legată de proiectul de ţară. E un lucru pe care-l poţi construi împreună cu un guvern, dar nu-l poţi construi legat de o campanie prezidenţială. Riscul ca preşedintele să meargă în campanie cu un document politic mincinos este major.
Despre unificarea dreptei:
Fuziunea PNL-PDL nu e posibilă.
Soluţia corectă ar fi fost un protocol care să acopere atribuţiunile prezidenţiale şi care să fie convenit cu toate partidele. Dacă s-ar fi petrecut asta până acum decât fuziunea, acest protocol ar fi fost instrumentul care ar fi permis şi compatibilizarea electoratelor.
Ce a făcut Blaga cu Antonescu, şi acum cu Iohannis, a fost un subterfugiu la anunţarea exit-poll-urilor pentru a nu se cere congres pentru analiza alegerilor.
Unificarea dreptei pentru moment e posibilă în baza unui protocol de alianţă, urmând ca apoi să discute organizaţiile PNL şi PDL dacă se suportă una pe alta. Vom vedea ce iese. Vă spun un lucru: PNL are un avantaj aparent, comportamentul lui Blaga e unul de om disperat. El nu valorifică structurile teritoriale ale PDL-ului. Când se întâlnesc la nivel de teritoriu, veţi constata structuri mult mai puternice. PDL, ca partid, nu va tolera că a fost pus în pungă de Blaga şi oferit la tarabă PNL-ului. Trebuie un protocol cu principalele asumări pe care toate partidele să le facă în jurul candidatului la prezidenţiale.
A existat o izolare imediată a liderilor PNL şi PDL de orice înseamnă preşedintele în funcţie. Voi încerca să ridic PMP-ul cât se poate până la alegerile prezidenţiale. Nu poţi intra în casa unui om dacă nu eşti primit.
Despre fuziunea PNL-PDL:
Nu cred că e posibilă. PNL e un partid care a fost implicat în tot ce a fost anti-stat de drept. În 2008, eu i-am trimis pe Boc, Blaga şi cred că şi Berceanu, la sediul liberalilor. Au cerut audienţă la Tăriceanu să-l invite să facă parte din Guvern. A răspuns: "Numai dacă sunt prim ministru!"
2012, din capul niciunui PDL-ist nu pot fi scoase imaginile lui Antonescu la Cotroceni, cu excepţia geambaşului... Despre Blaga vorbesc. Această istorie în care PNL a acţionat împotriva statului de drept nu poate să aibă succes în opinia mea în organizaţii. Eu ştiu că presiunea pe Blaga, dincolo de voinţa lui de a ascunde... Fără Băsescu şi Udrea, geambaşul a luat 12%. Nu cred că în baza partidului această soluţie are succes. El e susţinut în acţiunea lui de câţiva primari care au obţinut un rezultat şi care văd în fuziune o soluţie de a merge la sigur în mandatul următor. Aşa cum ştiu eu acest partid, va fi foarte greu să se facă o fuziune cu liberalii... Ce realizează ei acum, cunoscând modul în care a acţional PNL-ul şi modul cum gândeşte aripa Blaga, e o aşezare într-un dispozitiv în care să aibă acces la putere din nou. Asta e în capul lui Blaga.
Alianţă se poate face, fuziune nu. Alianţa nu intră în intimitatea partidelor. La cum ştiu eu PDL-ul în raport cu PNL-ul, fuziunea nu poate fi făcută, alianţă pe obiectiv precis - scoatem preşedinte - e posibilă.
Întrebat pe cine vede candidat la Preşedinţie:
Pe unul care nu e candidat, pe Cristian Diaconescu. Are CV-ul perfect pentru a fi preşedinte. E un om cu un vast portofoliu de relaţii internaţionale. El a pus o cărămidă la justiţia de azi. S-a creat CSM-ul. N-a putut să cureţe justiţia de vechile figuri cu care s-a luptat oarecum Macovei, fără succes, cu care m-am luptat eu... Ca ministru al Justiţiei în Guvernul PSD a fost un om onest. Poate mai sunt electori ai PSD-ului care se pot gândi la un om onest.
Despre polemica MRU-Udrea:
Sunt la curent cu această politică. N-o comentez... Ca să fie acceptat de Blaga pe liste, trebuia să-i dea o probă de "anti-băsism". Pentru că nu a avut curaj să lovească direct în mine, s-a răcorit, ca un adevărat bărbat, pe o femeie. Atât poate el!
Întrebat dacă mai poate fi învins Ponta:
Da, dacă PNL şi PDL ar avea înţelepciunea să renunţe la prostia pe care au declanşat-o. Dacă ar deveni foarte pragmatici, pe un protocol, angajamentul că în turul 2 vor susţine toţi acelaşi candidat... Dacă ajung la un aranjament de turul 1 ar fi foarte bine. UDMR-ul nu se va băga. La prezidenţiale, ungurii nu prea ascultă de comenzile de la centru. Trebuiau făcute din iunie. Dacă mai pierd vremea cu poveşti, riscă să nu mai aibă nicio şansă. Câştigul major al unui protocol ar fi că ar permite acomodarea electoratelor.
Întrebat dacă este vecin de moşie cu Dan Voiculescu:
Am fost foarte blamat că i-am spus fiicei să cumpere pământul pe care eu vreau să-l lucrez. E un pământ cumpărat cu aşezarea în jug pe 30 de ani. Nu-mi puteţi spune că dacă aş fi vrut n-aş fi putut să iau în arendă teren. N-am făcut-o. E un pământ plătit. Voiculescu a preferat să apeleze la pământul statului, să nu-şi plătească arenda. E vecin. Ştiu că fiica mea e proprietar. Am transferat fiicei mele în conturi nişte bani să plătească nişte datorii, nişte obligaţii. Vecin, vecin, dar în familia mea suntem mulţumiţi că e o operaţiune care s-a făcut cinstit, el va rămâne să răspundă pentru aranjamentele făcute. Eu pot utiliza acel pământ ca pe moşia mea, el nu poate.