''Păi, dacă nu va fi cu PSD, sigur că, aşa, câineşte, mă uit la PNL ca la o soluţie, deşi doamna Gorghiu a spus că nu vrea să facă alianţă cu PMP'', a spus Traian Băsescu la RTV, întrebat dacă ia în calcul o alianţă cu PNL şi USR după alegeri.
Preşedintele PMP nu a exclus posibilitatea de a susţine un guvern PNL. ''Dacă va fi să sprijinim, o vom face cu condiţii, printre care să fie şi un premier care să dea o speranţă că ştie să conducă ţara asta din punct de vedere executiv'', a subliniat Băsescu.
Întrebat cine ar putea să fie acel premier, fostul şef de stat a afirmat că el. Liderul PMP a precizat că nu este interesat de funcţia de preşedinte al Senatului.