Traian Băsescu e de părere că decizia luată de Tudorel Toader este ”o prostie”. Invitat la TVR 1, la emisiunea ”România 9”, moderată de Ionuț Cristache, Băsescu a spus că cei de la Bruxelles știu totul despre Kovesi.
”Tudorel Toader se pregătește să facă o prostie. Eu am văzut această reacție la Polonia, când actuala majoritate a fost împotriva numirii lui Donald Tusk la șefia Consiliului. A fost o atmosferă foarte urâtă. Eu zic că lucrurile trebuie lăsate așa cum va stabili comisia de evaluare.
Știți care ar putea fi marele nostru câștig? Ca doamna Kovesi să lucreze cu niște procurori, nu ca la noi. O să i se zică, aici nu merge cu falsuri, cu declarații contrafăcute. Ar fi un câștig uriaș pentru România.
Să nu credeți că la Bruxelles nu se știe tot despre cei 3 candidați! Nu cred că o scrisoare a ministrului Justiției e de natură să atingă obiectivul pe care Tudorel Toader îl are. Sigur știu și cum a fost numită și cum a fost destituită. Știu și ce a făcut de la numire până la revocare.”, a declarat Traian Băsescu la TVR.