Este și cazul Parcului de Agrement Tei din sectorul 2 pe care candidatul PSD la Primăria Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, primar interimar după arestarea lui Neculai Onțanu, vrea să îl inaugureze – parțial - spre finalul acestei luni. Început în 2014 de Onțanu, cercetat penal într-un dosar penal pentru luare de mită și arestat în luna martie, parcul recreativ este un proiect megalomanic de peste 64 de milioane de euro, din care primăria ar urma să achite peste 40 mil. Euro, restul fiind suportat de guvern (1,5 mil. Euro) și din fonduri europene (cca 18 mil. Euro). Dar din cauza întârzierilor, fondurile europene vor fi pierdute, astfel că și suma respectivă tot de primărie va fi achitată.
Într-un sector-campion la blocuri nereabilitate termic, măcinat de mafia retrocedărilor, lipsit de locuri de parcare și infrastructură critică, oportunitatea investiției pe care Toader vrea să o ducă la bun sfârșit este greu de înțeles în altă cheie decât cea electorală.
Toader este fratele deputatului Rodica Nassar, șefa organizației PSD sector 2 și un foarte influent, desi discret, membru al PSD încă de pe vremea guvernării Năstase-lliescu. Practic, Toader este împins acum de Nassar și Onțanu pentru a păstra sectorul 2 în mâinile PSD.
În mod ironic, o zonă a parcului de agrement, botezată "Casa Groazei", este amplasată în nord-vestul parcului, exact unde a fost găsit Ionuț Anghel, copilul de 4 ani ucis de câini. Proprietarul terenului a fost chiar astăzi, 12 mai, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în schimb Administrația Domeniului Public s-a ales doar cu o amendă penală de 300.000 de lei.
Dincolo de risipirea banului public pe proiecte inoportune, parcul de agrement a fost în centrul unui scandal între autorități și locuitorii din zonă care nu-și doresc acest proiect. În 2015, la cererea cetăţenilor din vecinătatea parcului, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Fundaţia Eco Civica au solicitat Tribunalului Bucureşti suspendarea celor trei acte administrative necesare începerii construcției parcului. Iar prin sentinţa civilă nr. 8174/18.11.2015,Tribunalul Bucureşti a suspendat cele trei acte. Cu toate acestea, lucrările au continuat. Astfel, parcul va include o roată panoramică imensă de înălțimea unui bloc de 20 de etaje. Aceasta alături de o roată mică (16 m), un carusel, un roller coaster și alte atracții care ridică nota de plată la o sumă comparabilă cu bugetul unui oraș mediu din România.
Cine este Mihai Mugur Toader
După cum a scris presa centrală de-a lungul vremii, legăturile de familie și de business dintre familia Nassar și Neculai Onțanu sunt puternice: baronul apropiat de fostul lider al UNPR, Gabriel Oprea, i-a botezat cele două fete ale deputatului Nassar iar, în schimb, familia Nassar a nășit-o la cununie pe fiică lui Onțanu. Cu spriinul din culise al lui Onțanu, aceasta a fost aleasă parlamentar în sectorul 2 din Capitală în anii 2000, 2004, 2008 și 2012.
Soțul deputatului PSD, pe nume Nassar Nassar, a înființat în anii '90 Școală Libaneza, o unitate de învățământ privată, care a fost închisă ulterior.
Nassar Nassar a mai deschis și școala privată Cambridge School of Bucharest, preferată de copii potentaților politici și bogătașilor din București. Școala funcționează în mod evident în sectorul 2 din București. Actualul viceprimar al sectorului 2 Mihai Toader, fratele deputatei PSD, a fost director adjunct al Cambridge School.