"Nu doresc să cad în capcana provocărilor de la Budapesta, dar Guvernul României nu poate tolera la nesfârșit derapajele inacceptabile ale Ambasadorului Ungariei la București sau ale altor oficiali maghiari care ne vizitează țara! Poziția MAE din România a fost extrem de echilibrată și în acord cu normele și standardele europene!
Și o precizare necesară - respect Ungaria și poporul maghiar dar nu trebuie să primesc aprobare de la Budapesta ca să-mi expun opiniile legitime privind țara mea / nu sunt constrâns de liderii PPE ( așa cum din păcate sunt alți colegi din politica românească ) să închid ochii și să înghit cu umilință asemenea derapaje de la normele diplomatice și de respect între două țări!", a scris Victor Ponta pe Facebook.
Ministerul Afacerilor Externe a declarat, marți, că ambasadorul României la Budapesta, Victor Micula, nu a fost convocat de către MAE ungar, iar audiența pe care diplomatul român a avut-o la secretarul de stat ungar, Levente Magyar, a avut loc la solicitarea sa, potrivit Agerpres.
"Precizăm că audiența desfășurată astăzi, 11 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe ungar, unde dl. Ambasador Victor Micula a fost primit de secretarul de stat Levente Magyar, a avut loc la solicitarea părții române, transmisă MAE ungar în cursul zilei de ieri, 10 august, și nu ca urmare a unei convocări din partea MAE ungar. La solicitarea Ambasadei României, MAE ungar a răspuns în cursul dimineții de astăzi, 11 august, stabilind audiența pentru aceeași zi", se arată în precizările transmise Agerpres.
Sursa citată precizează că audiența a fost cerută ca urmare a instrucțiunilor MAE român pentru a transmite direct oficialilor ungari poziția părții române, privind interviul acordat de ambasadorul ungar la București cotidianului România Liberă.
"Ambasadorul român la Budapesta a transmis aceleași mesaje pe care reprezentatul MAE român le-a comunicat însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Ungariei la București în cursul zilei de ieri, 10 august", adaugă aceeași sursă.
La pol opus, agenția ungară oficială de presă MTI a susținut, marți, că ministerul ungar de Externe l-ar fi convocat pe ambasadorul român la Budapesta, Victor Micula, în legătură cu afirmațiile de luni ale prim-ministrului Victor Ponta, potrivit cărora Ungaria încearcă "să provoace" România.
Concret, totul a început după ce luni, într-un interviu acordat cotidianului "România Liberă", ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, a susţinut că România refuză să termine zece drumuri transfrontaliere care ar urma să lege cele două ţări, acuzând şi faptul că nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administraţia publică şi în educaţie, informează Mediafax.
O altă problemă semnalată de ambasador, în interviul citat, a fost modul în care premierul român Victor Ponta şi-ar fi construit imaginea prin opoziţie cu Viktor Orban.
"Aşa şi-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, şi Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, şi naţionalist, antieuropean, pentru rolul ¬celălalt", spunea diplomatul, în contextul în care i s-a cerut să dea exemple de politicieni români care ar fi făcut declaraţii deranjante.
Mai mult, privitor la autonomie, diplomatul preciza că "autonomia nu este excepţia în Europa, este un model pentru ca minorităţile să poată convieţui împreună cu majorităţile".
Reacția premierului Victor Ponta nu a întârziat să apară. Într-un interviu acordat unui post de televiziune, luni seară, Ponta declara că Ungaria încearcă să provoace România, dar că ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu, şi-a făcut treaba.
”Încearcă să ne provoace, sunt acuzaţi de anti-semitism, de prietenia cu Rusia, încearcă să atragă şi România în scandal", mai spunea Victor Ponta.