La ora 10.00, presedintele Klaus Ioghannis și liderul PNL Nicolae Ciucă vor ajunge la Constanța, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Marinei. Cei doi politicieni vor praticipa împreună la manifestațiile organizate cu acest prilej, așa cum au făcut și în anii trecuți. Singura diferență este că de această dată lipesște liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Premierul merge, în schimb, la o mănăstire de maici din județul Neamț. Surse din interiorul PSD, citate de Realitatea PLUS, spun că liderii social-democrați merg acolo ca să se roage în an electoral, înainte ca premieul Marcel Ciolacu să își anune candidatura la alegerile prezidențiale.
Vedem, deci, această separare a liderilor PSD și PNL, poate pentru prima dată de Ziua Marinei, un semnal puternic în an electoral. Pare că cei din PNL și PSD vor să dea impresia că s-au distanțat, cel puțin înainte de alegeri, asta deși un alt lider important al social-democraților recunoaște că actuala Coaliție ar trebui să guverneze țara inclusiv anul viitor, indiferent de rezultatul alegerilor, dar și pe următorii 10 ani.