Tăriceanu s-a arătat foarte deranjat de ceea ce s-a întâmplat miercuri în Parlament, spunând că sunt funcţionari care probabil nu şi-au făcut treaba.
Liderul PMP Eugen Tomac a părăsit, joi, şedinţa Birourilor permanente reunite, acuzându-l pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că vrea să transforme Parlamentul în unitate militară şi spune că acest lucru arată atitudinea dictatorială a actualei puteri.
Scandal în Parlament: "Tăriceanu vrea să transforme Parlamentul în unitate militară"
Conform acestuia, secretariatele generale ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vor veni cu o serie de propuneri care vor fi analizate şi adoptate ulterior, în aşa fel încât agresiunile şi violenţele care au avut loc ieri în Parlament să nu se mai întâmple.
"Am propus ca Secretariatele generale ale celor două Camere, Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu comisiile aferente, comisiile juridice, de disciplină, imunităţi ş.a.m.d., să vină cu o serie de propuneri pe care să le analizăm şi ulterior să le adoptăm, în aşa fel încât agresiunile, violenţele care au avut ieri loc după prezentarea de către prim-ministrul Dăncilă a stadiului pregătirilor pentru preşedinţia UE din 2019, care îi revine României, să nu se mai întâmple", a precizat Tăriceanu.
El a adăugat că ceea ce s-a întâmplat miercuri, în Parlament, demonstrează că "se încearcă de către USR şi poate şi PNL, într-o măsură variabilă sau mai mică, să se transforme Parlamentul într-un soi de Piaţa Matache", fapt pentru care s-au propus reguli similare cu cele din Parlamentul European, scrie Agerpres.
"Am auzit că unul dintre membrii Parlamentului a venit şi v-a anunţat că se încearcă transformarea Parlamentului în unitate militară. Vreau să vă spun că elementul de referinţă pe care unul dintre colegii noştri, domnul deputat Ciolacu, l-a propus pentru a se avea în vedere elaborarea propunerilor de modificare a regulamentului şi regulilor pe care le aplicăm în Parlament este ceea ce se întâmplă la Parlamentul European, nici mai mult - nici mai puţin. Dacă la Parlamentul European nu sunt reguli civilizate, nu există posibilitate de manifestare democratică pentru parlamentari, atunci nu ştiu ce să mai zic. Nu intenţionăm decât să revenim la normalitate şi să nu lăsăm în Parlament să degenereze în violenţe fizice, în agresiuni, aşa cum mi s-a întâmplat mie ieri din partea celor de la USR, a manifestanţilor care au fost aduşi şi chiar şi a celor care, probabil, unii dintre ei sunt astăzi cu camerele de luat vederi aici", a afirmat preşedintele Senatului.
Tăriceanu a mai precizat că ceea ce s-a întâmplat miercuri a fost un fel de "maul, ca la rugbi".
"Sunt de 26 de ani în Parlament şi ceea ce mi s-a întâmplat ieri nu mi s-a întâmplat niciodată de când sunt parlamentar. În orice caz, până la urmă, regulile pe baza propunerilor pe care le vom primi, aşa cum v-am spus, şi în baza bunelor practici de la Parlamentul European sau de la parlamente democratice, le vom stabili şi în Parlamentul României. Pentru că Parlamentul nu trebuie confundat, nu se fac manifestaţii publice, nici paşnice şi nici nepaşnice în Parlament. Ieri am văzut că practica instalată, încet-încet, de un an şi jumătate în USR se extinde. Am avut parte de tot felul de noutăţi de tip PRM. După plecarea PRM-ului, în Parlament se instalase o atmosferă cât de cât civilizată, acum locul PRM-ului a fost luat de partidul USR. Colegii mei şi eu nu suntem de acord cu asemenea gen de manifestări", a susţinut Tăriceanu.
Întrebat dacă aceste propuneri vizează şi jurnaliştii, Tăriceanu a răspuns negativ.
"Nu vă vizează pe dumneavoastră, vizează comportamentul, accesul publicului şi, bineînţeles, în final o să trebuiască să existe şi anumite reguli. Camerele pot să stea acolo, nu cred că trebuie să vină toţi cameramanii cu camerele peste noi, să ne îmbrâncească ca să ne forţeze să dăm declaraţii. Sunt Secretariatele Generale, de la Senat şi de la Cameră, care vor face propuneri împreună cu comisiile de resort şi vom vedea.