"În mod cert, după alegeri, nu ştiu dacă în noaptea alegerilor sau a doua zi, dar sigur că o dată partidul nostru, validat de electorat, având un candidat la funcţia de prim-ministru, va merge la negocieri cu PSD, având în vedere că nu putem să mergem mai departe să propunem Cotroceniului decât un singur candidat la funcţia de prim-ministru", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax.
El a mai spus că "în niciun caz" PSD şi ALDE nu vor propuneri fiecare câte un candidat de premier.
"Cred că e o logică simplă de tot, care o să ne oblige să mergem cu o singură propunere, fiecare având perspectiva proprie - PSD are o perspectivă politică aparte, ţinând cont de programul lor, de rezultatul lor la alegeri, dar şi poziţia noastră, care aş spune că nu e cu nimic mai puţin valoroasă - reprezintă electoratul liberal şi reprezintă un element necesar pentru asigurarea unei majorităţi în Parlament pentru viitorul guvern", a adăugat liderul ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că, din punct de vedere constituţional, Liviu Dragnea, poate fi desemnat să formeze viitorul guvern.
"Nu sunt jurist de profesie, chit că am o perspectivă politică clară asupra acestei situaţii pe care o ştim cu toţii. Există perspectiva constituţională, care e foarte clară - nu există interdicţii suplimentare pentru cineva care poate să fie viitor prim-ministru. Există legea în vigoare, care aduce restrângeri, dar lucrurile acestea, la momentul oportun, o să le discutăm şi o să vedem care este soluţia pe care o vedem", a conchis Călin Popescu Tăriceanu.