"Stimați prieteni liberali, Traian Băsescu a vrut să acapareze PNL încă din 2005 și a reușit în 2014, grație unor lideri slabi, fără viziune politică, prizonieri ai unor interese meschine și ușor de manevrat. Vă invit să veniți alături de noi, liberalii din PLR, să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga doar cu liderii aleși nestatutar la Congres și să zădărnicim astfel planurile lor de compromitere a liberalismului în România și în Europa. Să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga singuri în fața electoratului să răspundă pentru faptele lor, fără camuflajul conferit de istoria și prestigiul PNL", scrie Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Tăriceanu a arătat că, deși relațiile sale personale cu Crin Antonescu au fost destul de reci, nu credea că acesta se poate transforma în "apărătorul lui Băsescu și al regimului său" și a menționat că și alți membri, ai PNL, se află în aceeași situație.
"După alegerile prezidențiale, planul anunțat de Traian Băsescu va fi pus în practică, iar proiectul "marelui partid" va fi abandonat, lăsând în urmă un PNL slăbit și compromis", a mai declarat Tăriceanu.
Mai multe pe Agerpres.