El a afirmat că a prezentat colegilor săi de partid punctul de vedere pe care vrea să îl susţină la întâlnirea de după-amiază cu liderii PSD, PC, UNPR şi UDMR, iar acest lucru este axat pe obiectivul principal pe care trebuie să îl atingă, în momentul de faţă, şi anume câştigarea alegerilor, ”prin eliminarea oricărei posibilităţi ca regimul Băsescu să se reproducă, sub o formă sau alta”. ”Mă refer, aici, la domnul Iohannis”, a adăugat Tăriceanu, precizând că a cerut colegilor săi să îi dea un mandat în acest sens.
”Le-am cerut să se mobilizeze, cu toate forţele, în cele două săptămâni de campanie, pentru că bătălia continuă, nu este câştigată dinainte, chiar dacă Ponta are un avans aş spune important, aproape un milion de voturi diferenţă între el şi Iohannis, care este pe locul doi. Aşa cum apreciez, trebuie întotdeauna să nu îţi subapreciezi adversarul şi trebuie să te mobilizezi cât mai bine, pentru a obţine victoria”, a mai arătat Tăriceanu.
Mai multe pe Mediafax