"Ceea ce văd aici la Vâlcea, noile tehnologii pe care le dezvoltă institutul în fizica atomică, în combustibil alternativ, în chimie este cu adevărat o muncă de apreciat pentru cercetarea românească. Într-un prezent în care doctoratele se obțin mai ușor decât biletele de tramvai, institutul de la Vâlcea dovedește contrariul. Mi-am amintit cum am obținut eu lucrarea mea în vremuri în care doctoratul se obținea pe baza unui proiect care aducea ceva nou în domeniul în care te specializai", a spus Tăriceanu.
Mai multe pe Agerpres