Potrivit lui Tăriceanu, unele solicitări venite din partea sectorului bugetar, cum ar fi sporul neuropsihic din învățământ sunt nejustificate.
"Vorbim de o anvelopă salarială și, după cum ați văzut, au fost negocieri, presiuni cu sindicatele ca până la urmă și celelalte avantaje să se transforme tot în bani. Mă refer la tichetele de masă, la voucherele de vacanță, care nu erau incluse în ceea ce s-a discutat inițial. Au venit alte sporuri în diferite zone să se adauge, pe care ministrul Muncii, ieri (marți n.r.), le-a menționat. Am văzut, de exemplu, la educație, spor de solicitare neuropsihică. Iertați-mă, am lucrat și eu în învățământ, programul nu e de opt ore pe zi, norma didactică în învățământul preuniversitar. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an. Deci, nu știu, eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Acesta susține că, având în vedere necesitatea păstrării echilibrelor macroeconomice, s-a ajuns la un calendar de majorare a salariilor care depășește cu mult așteptările multor salariați din sectorul public, accentul fiind pus pe sectorul sănătate și educație, care erau deficitare.
Președintele ALDE a precizat că ponderea salariilor în PIB în România este mai mică decât cea din țările din Vestul Europei, însă în operarea majorărilor salariale trebuie ținut cont și de realitățile economice și de posibilitățile bugetare și de consecințele pe care le au, și pozitive și negative, pe care le-ar avea unele majorări necontrolate, motiv pentru care s-a definitivat un calendar de majorare care să fie sustenabil din punct de vedere economic.