"Eu vă propun să privim lucrurile cu realism, cu sinceritate şi fără ipocrizie. Întotdeauna în campaniile electorale parlamentarii sunt principalii vectori de comunicare, de transmitere a mesajelor, sunt principalii agenţi electorali pe care partidele îi folosesc. Prefer o atitudine corectă faţă de instituţie şi faţă de cetăţeni, spunând că suntem în campanie electorală şi nu ne facem că venim la şedinţe unde de fapt nu se realizează cvorumul, dar eventual se încasează diurna de şedinţă, cu această atitudine care este una de asumare a responsabilităţii pe care o avem ca oameni politici şi ca reprezentanţi ai partidelor", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu vineri, la Ploieşti.
El a precizat că activităţile curente ale Senatului vor continua în perioada următoare, iar, dacă va fi cazul, există posibilitatea ca Senatul să se reunească în plen.
"Senatorii sunt în teritoriu, îşi fac activităţile politice, pentru că este în interesul lor personal şi al partidelor pe care le reprezintă, şi activităţile curente ale Senatului sigur că vor continua, fără doar şi poate. În fiecare săptămână, Biroul Permanent se va reuni, Birou Permanent pe care îl voi prezida, prilej cu care vom rezolva problemele curente şi, în cazul în care va fi nevoie de reunirea plenului, şi acest lucru se poate face. Până una, alta, săptămâna viitoare programul Senatului este normal, se lucrează în program normal", a mai spus Tăriceanu.
Senatorii au decis în şedinţa de plen de miercuri, la solicitarea liderului grupului PSD, Ilie Sârbu, ca forul legislativ să se întrunească din nou în plen, în 28 și 29 aprilie, această propunere fiind agreată și votată de majoritatea senatorilor.
Modificarea programului de lucru al senatorilor s-a produs după decizia Biroului Permanent, de marţi, care a stabilit ca în perioada 28 aprilie - 26 mai, Senatul să nu mai lucreze în plen, ci doar în teritoriu.