"Nu trebuie să comentez eu în calitate de președinte al Senatului. Chiar ar trebui să mă abțin să fac comentarii de acest gen. Decât să subliniez că este dreptul constituțional al Opoziției. Dacă tema este bine aleasă sau nu vom vedea în Parlament în timpul dezbaterilor. Totuși, pot să fac o observație: având în vedere disponibilitatea pe care și Guvernul și Parlamentul au arătat-o pentru modificarea cât mai rapidă a legislației privind alegerile, în sensul de a da posibilitate cât mai bună românilor care trăiesc în străinătate să voteze, nu știu cât de justificată este din acest punct de vedere", a declarat Tăriceanu, întrebat în legătură cu anunțul PNL privind depunerea unei moțiuni de cenzură având ca temă votul prin corespondență.
Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că, în ceea ce privește modalitatea de vot — vot prin corespondență, vot electronic sau altă variantă — "aici sunt de discutat, mai degrabă, condițiile și criteriile tehnice, care trebuie stabilite în așa fel încât, pe de o parte să se poată aplica cu oarecare ușurință și, foarte important, să se evite posibilitatea fraudării votului".
"Din acest punct de vedere, cred că propunerea pe care Guvernul a avansat-o și anume de a se întocmi liste electorale pentru cei care locuiesc în străinătate și doresc să voteze este una foarte utilă, întrucât, în acest fel, Autoritatea Electorală, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne se pot pregăti dinainte pentru a dimensiona secțiile de votare în funcție de amplasarea și numărul comunităților românești din străinătate", a explicat președintele Senatului.
El a adăugat că problema înregistrată la alegerile din noiembrie anul trecut a fost aceea că "secțiile de votare amenajate în ambasade sau consulate au fost depășite de numărul, de afluența mai mare a cetățenilor români care au venit să voteze".
"Și cred că aceasta este problema pe care cred că noi trebuie să o rezolvăm cu prioritate. Și să nu căutăm o chestiune politică în ea, ci mai degrabă să găsim rezolvarea tehnică, pentru că, din punct de vedere politic, este garantat dreptul tuturor de vot", a declarat președintele Senatului.
Întrebat despre faptul că una din criticile Opoziției este aceea că propunerea de lege privind votul prin corespondență nu se discută în comisia de Cod electoral, Tăriceanu a spus: "Cred că soluția de care am vorbit oferă această posibilitate într-o măsură de netăgăduit și cred că nu trebuie să stăm acum foarte mult să facem experimente".
"Există țări europene care practică de o bună bucată de vreme aceste modalități de înregistrare a votanților tocmai pentru a le da posibilitatea să își dimensioneze secțiile de votare. Cred că am face bine să învățăm din experiența altora", a spus președintele Senatului.