"Realitatea e că nu am luat niciun ban, niciun leu mită sau alte foloase din partea sau în cadrul acestei afaceri denumite Microsoft", a spus Călin Popescu Tăriceanu în interviul pentru Mediafax.
"Împotriva unei astfel de campanii de știri false, care este de fake news, promovată de DNA, eu nu am cum să mă apăr dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că eu până în acest moment și cel mai probabil până săptămâna viitoare, eu nu am posibilitatea să consult dosarul".
"Avem o situație în care un candidat la prezidențiale e anunțat. Poate că se dorește ruperea coaliției. E o încercare de care am mai auzit: încercarea „Guvernului meu nr. 2”, a mai spus Tăriceanu.
Despre situația din 2008 privind licitațiile Microsoft ți hotărârile emise de guvernul pe care îl conducea atunci, Tăriceanu a declarat:
"Noi eram într-o situație de ilegalitate (...) s-au primit în decursul timpului, a mandatului meu, mai mult scrisori din partea Microsoft, prin care ni se cerea să intrăm în legalitate (...) în acea perioadă am primit solicitări și probabil că au fost și întâlniri cu ambasada SUA, cu ambasada Austriei, cu cea a Irlandei".
„În toată perioada în care am fost premier pentru aceste licenţe nu s-a plătit nicio sumă. Din câte ştiu, prima sumă a fost plătită abia în prima jumătate a anului 2009. Aşa că despre ce vorbim? Aceste hotărâri de Guvern nu au creat niciun fel de avantaj firmei, din contră ne-a scos pe noi, Guvernul României, dintr-o situaţie de nelegalitate în care foloseam licenţele, deci trebuia să achităm pentru dreptul de proprietate intelectuală ale firme Microsoft sumele de bani necesare acoperirii valorilor licenţelor”.