"După cum se știe, în faza de instrumentare a unui dosar, procedura nu permite părților să dezvăluie publicului conținutul discuțiilor purtate cu procurorul de caz. M-am conformat acestei obligații legale, așa cum s-a văzut la ieșirea mea de la audierea de la DNA. Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare. Acest 'modus operandi' al conducerii DNA este posibil și din cauza faptului că procurorii nu răspund în niciun fel pentru abuzurile pe care le comit", precizează Tăriceanu într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.
Președintele Senatului adaugă faptul că în spațiul public au apărut informații "din 'surse judiciare', adică din interiorul DNA", cu privire la faptul că nu ar fi răspuns unor întrebări sub pretextul că nu își amintește. "Având în vedere palmaresul bogat al DNA în privința scurgerilor către presă a unor informații confidențiale din dosare în care sunt implicate numele unor politicieni indezirabili sau incomozi, n-am fost surprins să văd la venirea mea la DNA că presa fusese informată din timp despre ora exactă la care urma să aibă loc audierea mea, așa încât imaginile în care președintele Senatului României intră la DNA să-și facă efectul de imagine distructiv. În loc să se preocupe de soluționarea corectă a dosarelor, audierile unor politicieni la DNA s-au transformat în surse generatoare de invenții și zvonuri pentru presă și de imagini insinuant-compromițătoare", mai susține Călin Popescu-Tăriceanu.
El spune că s-a prezentat la DNA pentru a răspunde "cinstit și cu bună-credință" întrebărilor procurorilor, conformându-se totodată obligației legale de a nu dezvălui în spațiul conținutul discuțiilor purtate cu procurorul de caz. "Doresc să fie extrem de limpede pentru toată lumea: m-am prezentat în respectul legii la DNA, am răspuns cinstit și cu bună-credință la întrebările procurorilor în dorința ca adevărul să iasă la iveală. De aceea am acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bună-voie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în fața instanței.
Altfel, nu aveam nicio obligație procedurală și nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test", declară Tăriceanu. Președintele Senatului adaugă faptul că, în opinia sa, acțiunile DNA împotriva liderilor politici se vor înteți în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. "Mă aștept ca, în perioada care a mai rămas până pe 11 decembrie, DNA să-și întețească atacurile împotriva unor lideri politici, așa cum s-a întâmplat înaintea alegerilor locale, când mulți candidați au fost scoși din cursă de procurori, după care s-a așternut liniștea pe dosare ce păreau extrem de consistente și care au fost intens mediatizate. Vreau să se știe că nu voi ceda presiunilor și încercărilor de intimidare și discreditare, indiferent de la cine vin acestea", mai spune Tăriceanu.