Este vorba despre târgul de Crăciun organizat în Piața Amzei nr. 13, o locație care a fost amendată de inspectorii ISU.
Liberalii își susțin nemulțumirea prin faptul că edilul Clotilde Armand, "în goana după imagine, dar și Like-uri", a uitat să mai respecte legea și îi pune în pericol pe bucureștenii din Sectorul 1, și nu numai.
Aici a mai avut loc un eveniment în perioada 12-28 mai, locația fiind și pe atunci neautorizată din punct de vedere al securității în caz de incendiu. În urma acestui eveniment, primăria a primit o amendă de 13.000 de lei, dar și două avertismente.
Totodată, liberalii mai susțin că timp de 3 ani primarul Sectorului 1 nu ar fi reușit să obțină autorizație de la ISU pentru Piața Amzei.
În același timp, și consilierul local Dan Podaru a spus că în momentul în care a văzut mai multe afișe în legătură cu târgul de Crăciun care ar urma să fie organizat aici, a fost destul de nelămurit. El a precizat că dacă se va mai organiza un eveniment într-o clădire de mare risc, va face o plângere penală pentru abuz în serviciu.