Tabăra Plahotniuc nu recunoaște guvernul condus de Maia Sandu, singurul cu care UE a anunțat că va colabora, și insistă pe varianta alegerilor anticipate, programate a avea loc în septembrie, alegeri la care nici socialiștii, nici proeuropenii nu au dat semne că ar fi interesați să participe.
”Guvernul va funcționa în mod obișnuit. E un guvern interimar, care asigură doar administrarea țării. Acest guvern este limitat în împuterniciri, dar trebuie să asigure funcționarea instituțiilor”, a declarat la Realitatea TV Andrian Candu, cu referire la guvernul controlat de democrați.
Candu a subliniat că alegerile anticipate vor avea loc în septembrie. ”Este cea mai bună soluție și juridică, și politică pentru a ieși din această criză. Când unii pretind că au dreptate, alții pretind că au dreptate, singurul purtător al puterii este poporul”, a spus Candu.
Reprezentantul PDM nu are nicio problemă cu un eventual protest organizat de Igor Dodon. ”Noi azi am organizat un protest - este un exercițiu democratic, cerându-i demisia acestui cetățean, Igor Dodon. Dumnealui are dreptul să le ceară susținătorilor să iasă și să se exprime. Cel mai important este ca toți să își păstreze calmul și să nu fie confruntări fizice”, a spus Candu.
Candu a reamintit de înregistrările compromițătoare cu Igor Dodon și a subliniat că acesta este ”o persoană care reprezintă interesele altui stat, al Federației Ruse”.
”Igor Dodon rămâne un jucător ca atare, deși din punct de vedere politic pare că este începutul sfârșitului carierei sale politice”, a mai spus Candu.