"Premierul desemnat al Alianței este un om de afaceri respectat, Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre primele figuri importante ale PNL din anii 90. În partid, Tăriceanu a văzut ca o forță conciliantă, reușind să nu fie identificat cu niciuna din taberele din partid. Tăriceanu este președinte al PNL și co-președinte al Alianței de la retragerea neașteptată a lui Theodor Stolojan din campania prezidențială.
Un interlocutor respectat și accesibil, Tăriceanu s-a întâlnit frecvent cu responsabilul politic și cu alți ofițeri ai ambasadei (SUA, n.red.) în timpul și de-a lungul campaniei electorale. Vorbește excelent engleza, este căsătorit și are doi copii.
Theodor Stolojan rămâne un jucător-cheie al PNL în ciuda renunțării sale la campania prezidențială din motive necunoscute. Respectat chiar și de adversari politici precum Ion Iliescu, Stolojan este recunoscut pentru capacitatea sa de a construi punți în partid și în națiune. Stolojan a jucat un rol esențial în reorganizarea PNL după eșecul forțelor de centru-dreapta în 2000. Totuși mulți lideri ai PNL au simțit că stilul urban, soft al lui Stolojan îl priva de abilitățile de luptător de stradă în fața puternicului PSD, astfel încât în secret, mulți s-au bucurat atunci când acesta și-a anunțat retragerea în favoarea lui Băsescu. Rolul său urmează să fie limitat din cauza problemelor medicale, unele surse susținând că aceasta ar avea probleme cu rinichii. Înaintea retragerii sale din campanie, mulți au remarcat paloarea sa de ceară, cearcănele puternice de sub ochi și starea generală proastă. Ambasada menține o relație apropiată cu Stolojan, care s-a întâlnit în mod regulat cu Ambasadorul înainte de a lua decizia de a se retrage din cursă.
Mogul energetic Dinu Patriciu, președitne și CEO al Rompetrol, e una dintre cele mai controversate figuri. O voce critică la adresa lui Stolojan și la adresa alianței cu PD, Patriciu a oferit suport financiar pentru Alianță în campanie. Totuși, Patriciu și apropiații săi au fost mereu suspectați că ar putea fi aliați ai PSD. Patriciu nu a făcut nimic să infirme aceste speculații.
Fostul ministru al Justiției Valeriu Stoica este creditat adesea ca fiind creierul din spatele formării alianței PNL-PD. Criticii săi subliniază inteligența sa sclipitoare, dar observă în același timp și lipsa sa de carismă. Ambasada îl cunoaște pe Stoica bine, iar ofițerul politic și alții s-au întâlnit cu el în mod regulat.
Mona Muscă, cea mai cunoscută femeie deputat al PNL, iar alături de Băsescu și Stolojan, una din figurile cele mai populare ale Alianței. O critică puternică a corupției și respectată pentru probitatea sa, Muscă a propus câteva legi în favoarea presei și a societății civile. A fost supranumită Prima Doamnă a PNL. Muscă a făcut sesizare la PNA pentru ca procurorii să investigheze tranzacțiile imobiliare ale premierului Adrian Năstase. Muscă este un interlocutor prețios al Ambasadei și este o posibilă variantă de ministru al Culturii sau al Muncii în guvernul Alianței.
Ionuț Popescu, fost redactor-șef al revistei Capital și un cunoscut analist economic, a intrat în politică după ce Theodor Stolojan i-a cerut să-i devină consilier personal. Popescu este un avocat susținut al economiei de piață și al reformelor economice.
Senatorul de etnie armeană Varujan Vosganian, fost fondator al Partidului Alternativa României, a intrat în PNL în 2003. Este unul din autorii programului economic de guvernare al Alianței.
Gheorghe Flutur - unul din strategii de campanie și specialiștii în probleme de agricultură, posibil ministru de resort.
Controversatul om de afaceri Viorel Cataramă a fost implicat în mai multe scandaluri legate de business-urile sale, incluzând o investigație legată de SAFI.
Teodor Meleșcanu - fost diplomat, a intrat în politică alături de Ion Iliescu, a fondat apoi Alianța pentru România și apoi a fuzionat cu PNL.
Trei noi voci prețioase pentru ambasada SUA: Cristian David, Cristian Boureanu și Bogdan Olteanu
Figurile-cheie din PD
Emil Boc este cel mai cunoscut politician al PD după președintele Traian Băsescu. Boc este un avocat și un profesor respectat. Boc este un contact vechi al Ambasadei, apreciat pentru sinceritate și accesibilitate. Vorbește o excelentă engleză.
Adrian Videanu - unul dintre cei mai bogați politicieni ai PD este văzut adesea perceput ca o sursă de bani și credibilitate economică a Alianței.
Radu Berceanu a fost implicat în câteva scandaluri privind industria petro-chimică și este o figură influentă a PD, poate una din sursele de finanțare ale PD.
Sorin Frunzăverde, fostul ministru al Apărării, are vederi pro-americane și este un interlocutor al Ambasadei
Vicepreședintele PD Vasile Blaga, confidentul lui Băsescu, a jucat un rol cheie în campania prezidențială.
Deputatul Cozmin Gușă, asemeni lui Vasile Blaga și Adriean Videanu, a jucat un rol-cheie în interiorul cercului de încredere al lui Traian Băsescu. Membru al Biroului Politic Național al PD, Gușă a fost coordonator al campaniei locale din iunie 2004 și unul din coordonatorii-cheie ai campaniei PNL-PD la parlamentare și prezidențiale. Gușă este mâna dreaptă a lui Traian Băsescu, însoțindu-l peste tot. Gușă și-a început cariera lucrând în trustul media al magnatului Dan Voiculescu, debutând în cariera politică în PUR, dar migrând apoi spre PSD. A fost desemnat de premierul Adrian Năstase în funcția de secretar-executiv al PSD, ceea ce se însemna că răspundea de viața de zi cu zi a partidului. Plecarea sa spre PD în 2003 a fost o lovitură grea pentru PSD, pentru că acesta cunoștea extrem de bine formațiunea social-democrată. După intrarea în PD, Gușă a devenit o figură cheie. A declarat recent că va rămâne deocamdată în Parlament. Gușă vorbește fluent engleza și a petrecut câteva luni în SUA la mijlocul anilor 90, parte dintr-un program sponsorizat de Freedom House. Se întâlnește în mod regulat cu ofițerul politic al Ambasadei și cu alți ofițeri, dar și cu diplomați din alte țări.
Cuplul de jurnaliști Adriana și Claudiu Săftoiu sunt consilierii de încredere ai președintelui Băsescu.
Un lider PD important pentru Ambasadă este deputatul Roberta Anastase.
Experți în politică externă independenți: Mihai Răzvan Ungureanu, una din variantele de ministru de Externe ale Alianței, Andrei Pleșu, fost ministru al Culturii.