După ce la începutul acestei luni toți ochii au fost ațintiți asupra premierului Victor Ponta odată cu punerea sub acuzare de către procurorii anticorupție, șeful Guvernului s-a aflat din nou în centrul atenției ca urmare a deciziei controversate de a participa la Jocurile Europene de la Baku, Azerbaidjan, eveniment boicotat de liderii europeni. De aici, premierul a plecat direct spre Turcia, fără să anunțe oficial această călătorie, presa scriind că ar fi călătorit în avionul președintelui turc Recep Erdogan, și el prezent la Baku.
Motivul plecării în Turcia este o operație la genunchiul stâng, informație care a apărut în spațiul public pe canale neoficiale, pentru că, oficial, primul ministru nu și-a mandatat niciun consilier sau purtător de cuvânt să confirme sau nu plecarea în Turcia și să ofere publicului informații despre motivul presupusei călătorii.
Vălul de mister din jurul operației primului ministru a stârnit zvonuri în cursul zilei de duminică, cu privire la gravitatea afecțiunii și la numele clinicii la care ar fi internat.
O clinică privată vehiculată ca gazdă a premierului a fost Medipol, din Istanbul. Astfel, un jurnalist turc a declarat, pentru România liberă, că Victor Ponta ar fi internat la Medipol. Presa din Turcia a scris de mai multe ori despre strânsele legături dintre președintele Turciei, Recep Erdogan, şi spitalul din Istanbul. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia șefului de stat este acţionar majoritar la clinică şi coordonează activitatea spitalului.