Potrivit surselor citate de Realitatea Plus, nemulțumirile față de activitatea lui Petre Daea în fruntea Ministerului Agriculturii s-ar manifesta chiar la nivelul conducerii PSD. Principalul motiv este legat de modul în care acesta a negociat acordarea subvențiilor europene pentru fermieri, în condițiile în care specialiștii lui Daea ar fi trimit datele foarte târziu și, în plus, neactualizate. Astfel, României i-au fost repartizate puțin peste 10 milione de euro, în condițiile în care fermierii susțin că o alocație minimală pentru a asigur menținerea pe linia de plutire ar fi de 200 de milioane de euro.
Realitatea Plus precizează că Petre Daea s-ar afla la Bruxelles, pentru a încerca o renegociere a sumelor alocate României.
Fermierii îi reproșează lui Daea și lipsa de reacție față de intrarea în țară a unor cantități uriașe de cereale din Ucraina, fapt ce i-a forțat să vândă în pierdere.