Surse apropiate anchetei spun că procurorii îl vor chema pe Gabriel Oprea la audieri chiar în această săptămână, la Parchetul Capitalei. Ministrul de Interne va trebui să explice în detaliu unde a fost în seara de 20 octombrie şi dacă a folosit legal coloana oficială atunci când a avut loc accidentul. În faţa jurnaliştilor, vizibil iritat de valul de întrebări, Oprea s-a eschivat.
Pentru a avea tabloul complet al tragediei de acum o săptămână, procurorii trebuie să analizeze şi documentele trimise într-un final de către Ministerul de Interne.
La acestea se adaugă actele de întocmire şi aprobare a coloanei oficiale sau baza legală. Parchetul face cercetări în acest caz pentru ucidere din culpă. Totul, după ce în 20 octombrie agentul de la Rutieră Bogdan Gigină, care făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea, a căzut cu motocicleta într-o groapă şi a murit.
Lipsa unor explicaţii din partea ministerului de interne a revoltat societatea civilă.