Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va discuta joi ordonanţa de urgenţă privind migraţia politică a aleşilor locali. Potrivit acestora, ministerele mai au încă de făcut unele observaţii la ordonanţă, aceasta nefiind discutată încă la nivelul Executivului.
Pe de altă parte, premierul Ponta i-a solicitat, deja, ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să elaboreze o ordonanţă de urgenţă prin care să se reglementeze situaţia de la APIA astfel încât toţi fermierii să poată primi în continuare subvenţiile care le revin. Actul normativ va fi discutat tot joi.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul, precizând că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.