Dacă miercuri se vorbea despre varianta ca unul din cei doi să fie nominalizat drept candidat unic al coaliției de guvernare pentru Primăria Geneală, în aceste momente, niciunul nu ar mai primi susținerea, megându-se pe varianta unui candidat independent.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, coaliția PSD-PNL îl propune pentru Primăria Capitalei pe Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență.
Nu de puține ori, premierul Marcel Ciolacu a efectuat vizite la Spitalul Universitar de Urgență pentru a atât cum lucrează doctorii, cât și cum au fost gestionate investițiile.
Cu doar o zi în urmă, Firea și Burduja erau cotați cu șanse egale pentru Primăria Capitalei
Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, susțineau, miercuri, că nu au luat o decizie privind un posibil candidat comun PNL şi PSD la Primăria Capitalei şi că nu au ajuns să discute în detaliu pe marginea acestui subiect.
„În acest moment nu am ajuns să discutăm în detaliu. Și dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de evaluare, de sondare. Ne interesează care e profilul candidatului în percepția alegătorilor”, a declarat Nicolae Ciucă.
„În următoarea perioadă, o să venim cu deciziile politice cele mai bune”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Cei doi lideri au evitat răspunsul la întrebarea cine are cele mai multe șanse să fie desemnat candidat dintre Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL). „Amândoi. 50% fiecare”, a răspuns, zâmbind, Ciolacu.