Într-o conferință de presă comună cu președintele american Barack Obama, înaintea summitului G20, Erdogan a menționat că a vorbit cu omologul său american despre lupta împotriva Statului Islamic în Siria:
"Ne confruntăm cu un efort terorist colectiv. Aceste acțiuni teroriste nu sunt îndreptate doar împotriva poporului francez, ci împotriva umanității în ansamblul său".
La rândul său, Barack Obama a promis o dublare a eforturilor pentru a elimina gruparea Statul Islamic (SI), după atentatele sângeroase de vineri seară din Paris.
"Ne vom dubla eforturile, împreună cu alți membri ai coaliției (antijihadiste) pentru a asigura o tranziție pașnică în Siria și pentru a elimina Daesh (acronimul în limba arabă pentru SI)", a declarat Obama în fața presei, la încheierea unei întrevederi cu omologul său turc.