Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că în discuţiile pe care adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, le-a avut cu oficialii români a fost "evocat" şi subiectul legat de legea Big Brother şi legea cartelelor pre-pay.
"A fost nu o discuţie, ci a fost evocat acest subiect care e un subiect de preocupare comună, pentru că şi România şi SUA şi toate ţările europene sunt preocupate de combaterea terorismului, de asigurarea securităţii naţionale, a securităţii comune şi sigur că aceste subiecte au fost evocate pe parcursul discuţiei", a spus preşedintele Senatului, citat de MEDIAFAX.
Totodată, Victoria Nuland şi-a exprimat aprecierea faţă de decizia privind majorarea bugetului Ministerului Apărării.
Statul de drept şi reforma clasei politice au fost şi ele subiecte de discuţie între Nuland şi liderii partidelor.