"Comisia pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaţilor, prin intermediul preşedintelui Gigel Ştirbu, l-a invitat la audieri miercuri, 24 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, pe preşedintele director general al Societăţii Române de Televiziune, Stelian Tănase. Invitaţia a fost lansată pentru a clarifica situaţia existentă în acest moment la postul public de televiziune", a anunţat Ştirbu, potrivit Mediafax.
Tănase a vorbit, într-un interviu acordat "Gândul", despre faptul că "presiunile au venit din cercuri foarte înalte, de la PSD" în ceea ce priveşte activitatea TVR şi difuzarea unor emisiuni.
"Să fii şeful TVR în an electoral este o experienţă foarte proastă, foarte proastă, pentru că sunt presiuni enorme, telefoane peste telefoane, rugăminţi, suspiciuni (...) Un ministru e un ministru, un senator e un senator, un şef de partid e un şef de partid, un candidat e un candidat şi de la nivelul ăsta exercită nişte presiuni. (...) Foarte greu, foarte greu să ştiţi şi nu mă descurc, pot să vă spun cu toată onestitatea", a declarat Stelian Tănase.