”PSD, la această oră, îşi face o strategie ca orice partid, dar la această oră nu am luat o decizie. Vedem cum vor evolua lucrurile, vedem dacă preşedintele Iohannis mai citeşte, se mai gândeşte şi înţelege decizia CCR”, a spus Stănescu, citat de MEDIAFAX.
Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, legat de decretul pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi, cerut de CCR, că şi săptămâna aceasta este dedicată cititului motivării Curţii.
"Şi această săptămână este dedicată cititului", a spus Klaus Iohannis, întrebat fiind ce va face în cazul decretului de revocare a procurorului şef al DNA, solicitat de CCR.
Preşedintele a anunţat, şi săptămâna trecută, faptul că va citi motivarea Curţii până o va înţelege, dar că va da un răspuns într-un termen rezonabil.
CCR a publicat, în 7 iunie, motivarea prin care arată că şeful statului şi-a arogat atribuţii pe care nu le are şi le-a îngrădit pe cele ale ministrului Justiţiei, atunci când a refuzat revocarea Laurei Codruţa Kovesi, cerută de Tudorel Toader.