Sunt oameni, însă, care sunt hotărâți să lupte pentru schimbarea orașului din temelii, cărămidă cu cărămidă. Unul dintre ei este Veronica Mitran, candidatul PNL pentru Primăria Alexandria. În prezent vicepreședinte al Protecției Consumatorului, Vera Mitran susține că bani și soluții există pentru dezvoltarea orașului, numai că, mai întâi, el trebuie salvat din tentaculele mafiei PSD.
În orașul ținut în sărăcie ani la rând, din dorința de a lua cetățenii captivi și a-i folosi în scop electoral, lipsurile sunt la fiecare pas și toată industria locului este moartă.
Fabricile, cele care au mai rezistat numai printr-o minune, își pun lacătul una câte una, iar tinerii, rămași fără viitor, migrează în alte orașe. Zone întregi au fost depopulate, iar oamenii care au rămas abia trăiesc de pe o zi pe alta. Investitorii fug de Alexandria cum fug asistații social de muncă, un alt obicei înrădăcinat în județul Teleorman.
„Investitorii în Alexandria aproape au plecat sau sunt pe picior de plecare. Nu se poate să te gândești la un investitor decât dacă vii în întâmpinarea lui cu o ofertă managerială în regulă, cu facilități fiscale, cu facilități de infrastructură. Ori noi la infrastructură nu stăm foarte bine. Facilități fiscale nu am oferit deloc și ne asteptăm să avem locuri de muncă. Nu se poate așa. Trebuie ca administrația locală să vină în întâmpinarea investitorilor cu diverse oferte atractive și pentru ei, și pentru oraș", spune Veronica Mitran.
Citește continuarea pe realitateadinpnl.net.