"Doar aerul a mai ramas de furat", scrie Sora, pe pagina sa de Facebook, distribuind un material video realizat de o echipa de documentaristi, care prezinta starea deplorabila in care se afla judetul Teleorman, golit de locuitorii sai.
"Teleorman: iadul saraciei, tinutul unde au fost furate padurile, pamanturile, apele si destinele oamenilor. 'Mai are sa ne ia exact cimitirele...', spune un om. Dar au furat si cimitirele: Teleormanul este acel taram in care mortii voteaza. Doar aerul a mai ramas de furat", scrie Mihai Sora.
Filozoful ataseaza si un documentar video despre judetul Teleorman, intitulat "Aici nu-l avem decat pe Dragnea", spunand ca in acest judet s-au nascut mari scriitori, insa niciunul nu ar reusi sa arate adevarul hotiei.
"In Teleorman s-au nascut Gala Galaction, Marin Preda, Constantin Noica. Niciunul nu ar izbuti sa arate lumii - cu precizia imaginilor acestui reportaj - adevarul intreg si gol-golut al hotiei. Realitatea zilelor noastre arunca in derizoriu orice pagina de literatura sau de filosofie. Pe-un picior de plai...", comenteaza Sora.
Materialul, scrie ziare.com, realizat de o echipa de documentaristi, prezinta situatia judetului Teleorman, golit de locuitori, cei ramasi spunand ca acolo mai pot lucra doar pentru Liviu Dragnea, reprezentat de TelDrum sau de administratia publica.