Cifrele IMAS arată că, la nivel naţional, PNL ocupă prima poziție, cu peste 26 de procente, iar social-democrații au ajuns sub liberali, cu puțin peste 25%.
Pe de altă parte, Florin Iordache are altă opinie: indiferent ce face, PSD nu scade sub 35%.
"Doamnă, înțelegeți că sub 35 la sută PSD-ul nu poate scădea, indiferent ce face?"
PSD este urmat de cei de la USR, cu aproximativ 11 procente.
Nici colegii coaliției de la Guvernare, ALDE, nu se află în preferințele românilor. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu este preferat de aproape 10% dintre români.
De cealaltă parte, partidul PRO România a obținut peste 6 procente, mai mult decât reprezentanții UDMR, care au sub 5% în sondaje.
Sondajul IMAS este reprezentativ la nivel naţional, pentru populaţia de peste 18 ani. Volumul eşantionului este de 1010 persoane, iar marja de eroare este de +/-3%.