Aproape o treime (29%) dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj CURS realizat în Bucureşti afirmă că ar vota cu PSD la alegerile locale, în timp ce 17% spun că ar vota cu PNL şi tot atâţia cu USR.
Peste jumătate dintre bucureșteni au părere proastă despre Nicușor Dan
Procentele sunt comparabile şi în ceea ce priveşte Capitala - 61% cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită, iar 27% cred că direcţia este mai degrabă bună.
Aproape jumătate dintre cei chestionaţi, 46%, consideră că activitatea primarului general este proastă, iar 11% o consideră foarte proastă, în timp ce 30% o consideră bună, iar 9% o apreciază ca „foarte bună”.
PSD conduce detașat în intențiile de vot la locale
În ceea ce priveşte intenţiile de vot la alegerile locale, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 29% ar vota cu PSD, 17% ar vota cu PNL şi acelaşi procent declară că ar opta pentru USR.
AUR ar fi opţiunea a 15% dintre cei chestionaţi, urmat de PMP, care ar fi votat de 5%.
Sondajul a fost realizat în perioada 19 - 28 aprilie, pe un eşantion probabilist, multistadial, stratificat, de 1.012 respondenţi, votanţi de 18 ani şi peste, rezidenţi în Bucureşti. Datele au fost culese faţă în faţă, la domiciliul respodenţilor. Marja maximă de eroare este de 3,1%.