"În ultimii 3 ani, nu am văzut niciun fel de schimbare în atitudinea Uniunii Europene sau a Parlamentului European referitor la situaţia sistemului judiciar din România. Cred că este timpul totuşi să schimbăm această perspectivă. A venit momentul ca noi să punem întrebările", a declarat Daniel Dragomir, miercuri, la o dezbatere privind reforma justiţiei din România.
Fostul ofiţer SRI a acuzat că protocoalele încheiate între serviciile secrete şi instituţiile judiciare încalcă legile ţării şi drepturilor celor aflaţi în procese la o judecată echitabilă.
"Avem în România o Constituţie, legi, codurile penale şi apoi mai sunt protocoalele secrete. Acestea sunt documente semnate de către serviciile secrete cu instituţiile judiciare, precum Parchetul General, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceste protocoale reprezintă partea întunecată a sistemului judiciar din România, faptul că, pe lângă lege, anumite autorităţi discută confidenţial despre dosarele penale. Cea mai mare problemă este faptul că, prin această cooperare între servicii şi instituţiile judiciare, serviciile şi-au ascuns prezenţa în dosarele penale, au adus judecătorilor documente secrete fără ca acestea să fie cunoscute de vreuna din părţi şi, de asemenea, a fost permisă supravegherea ţintelor. Nimeni nu a ştiut de aceste protocoale secrete până acum câteva luni. Acum aflăm de protocoale noi în fiecare săptămână, în fiecare lună. Ultimul, protocolul dintre SRI şi Inspecţia Judiciară, care ne-a arătat că serviciile au fost implicate în supravegherea magistraţilor. Acest protocol încalcă articolul 6 al Convenţiei Europene (a Drepturilor Omului -n.r.) pentru că refuză oamenilor dreptul la un proces echitabil. Practic, judecătorul are acces la nişte documente clasificate pe care tu nu le poţi vedea, ca să te aperi", a declarat Daniel Dragomir.
Statul paralel acționează în câmpul tactic
El a dat drept exemplu afirmaţia făcută de fostul secretar general al Serviciului Român de Informaţii, generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, care a devenit cunoscut opiniei publice din momentul în care a declarat că justiţia este un câmp tactic pentru acest serviciu secret.
"Ceea ce vreau eu să vă întreb este dacă mai e vreo ţară europeană care să aibă astfel de protocoale. Dacă da, aş vrea să ştiu care este. Aceste protocoale ne aduc aminte de modul cum acţiona fosta Securitate. Nu respectă standardele Uniunii Europene, ci se face justiţie în spatele uşilor închise. Trebuie să avem toleranţă zero faţă de aceste abzurui, să ne asigurăm că cei care au încheiat aceste protocoale răspund pentru asta", a solicitat Dragomir.
În cadrul Parlamentului European, miercuri a avut loc o dezbatere privind reforma justiţiei din România, la care au participat fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, consultantul politic american David Clark şi editorul EU Today Gary Cartwright. David Clark, consultant politic american, susţinea, în iunie 2017, într-un raport prezentat în faţa Comisiei pentru Securitate si Cooperare în Europa – US Comitetul Helsinki, că Serviciul Român de Informaţii (SRI), "succesor al Securităţii comuniste, joacă un rol important în conducerea procurorilor anticorupţie." De asemenea, David Clark spunea că, în repetate rânduri, judecătorii au fost "ţinte" pentru că nu au acţionat în favoarea DNA.
Un alt raport privind justiţia din România a fost prezentat public de Gary Cartwright, fost membru al staff-ului Parlamentului European şi editor al publicaţiei EU Today, la începutul acestui an. Autorul raportului, care va vorbi la dezbaterea de miercuri, atrăgea atenţia asupra implicării SRI în justiţie şi efectele acestor ingerinţe.