Pieleanu consideră că alianța prelectorală a celor 3 formațuni nu va aduce niciun profit noii construcții, pentru că, într-un fel sau altul, Ludovic Orban cu aripa sa din PNL, înseamnă unu, două, trei procente.
”Da, Partidul Național Liberal, într-un mod paradoxal, în opinia mea, este cel mai bine poziționat ca situații alternative avute la îndemână. De ce spun asta? Pentru că, indiferent de scorul pe care îl va obține la alegerile europarlamentare și mai sunt șase luni până atunci, Partidul Național Liberal poate să facă o alianță de continuare a guvernării și pentru a merge împreună la celelalte tipuri de alegeri cu Partidul Social Democrat, dar poate deschide și un canal de negociere și, cred eu, cu succes, pentru a reface complet dreapta, împreună cu ceea ce cu cei pe care i-ați prezentat dvs. Ludovic Orban, Cătălin Drulă și Eugen Tomac. Deci, se poate discuta. În opinia mea, cred că Partidul Social Democrat se va decide după aflarea rezultatelor la europarlamentare, că cea mai bună soluție este să nu meargă singur, ci să meargă cu Partidul Național Liberal,” a declarat Pieleanu, la un post TV.
Luni, forurile executive ale USR, PMP și Forța Dreptei au aprobat formarea polului de dreapta în urma negocierilor din ultima perioadă.