Organizațiile reunite sub campania Politică fără Bariere cer partidelor politice să întreprindă acțiuni concrete pentryu adoptarea unei legi a votului prin corespondență.
Organizațiile semnatare critică PNL pentru că "a abandonat fără un motiv concret președinția Comisiei pentru legile electorale, producând astfel, în mod nejustificat, o criză susceptibilă să întârzie decisiv adoptarea unei legi privind votul prin corespondență".
O altă critică vizează PSD-ul, care "deși afirmă că este de acord (la modul general) cu votul prin corespondență, nu a prezentat nici până la această dată un proiect de lege propriu sau un set de principii operaționale, pe baza cărora să se poată construi un asemenea proiect".
Politică fără Bariere amintește totodată că "tema votului prin corespondență a fost absentă din cel mai recent discurs rostit de către Președintele României în fața Parlamentului, semn că acesta nu ar mai constitui neapărat o prioritate legislativă".
"În ciuda interesului declarat pentru progresul dezbaterii legislative, niciunul dintre partidele parlamentare nu a răspuns întrebărilor punctuale legate de construcția legii votului prin corespondență, nici celor adresate de noi, nici celor ridicate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Din toate acestea întelegem că, de fapt, clasa politică își afirmă susținerea pentru votul prin corespondență doar ca exercițiu demagogic, fără a fi dispusă să întreprindă acțiuni concrete pentru adoptarea legii în timp util.
Au mai rămas 40 de zile până la începutul lunii noiembrie, ultimul termen la care adoptarea legii votului prin corespondență l-ar face aplicabil la alegerile parlamentare de anul viitor. Cerem tuturor forțelor politice să-și declare cu sinceritate și să-și demonstreze ACUM, prin acțiuni concrete, voința ca la proximele alegeri parlamentare cetățenii din interiorul și din exteriorul țării să-și poată exercita dreptul la vot și prin corespondență. Dacă nu, să le spună deschis alegătorilor că nu sunt interesați ca ei să poată participa la vot", precizează un comunicat al campaniei Politică fără Bariere.