"După doi ani de mandate, primarii USR și-au dovedit incompetența, au reușit să lămurească românii că provin dintr-un partid progresist de laborator, că sunt parte a unei vaste rețele de interese oculte. Odată cu huiduirea lui Dominic Fritz, de la începutul concertului lui Phoenix, de Ziua Timișoarei, se încheie practic anii de miere dintre naivi și parașutații ”minunatei lumi noi” în administrațiile românești. Falimentul primarilor USR era predictibil. Dar tinerii frumoși și liberi n-au vrut să bage în seamă argumentele noastre. Au votat cu organele, nu cu mintea", scrie jurnalistul Marius Ghilezan, într-un amplu editorial publicat în România liberă.
Dominic Fritz și Allen Coliban sunt doar doi dintre useriștii care au căpușat administrația locală. Sub ochii lor, orașe etalon au ajuns să fie sufocate de gunoaie și sugrumate de buruieni. Planurile haotice de dezvoltare vândute în campania electorală ca oaze de liniște și NORMALITATE pentru cetățeni au ajuns să paraziteze întreaga societate prin scheme atent lucrate. Ingineriile financiare marca USR se dovedesc, încă o dată, utile unei rețele care își întinde tot mai mult pânza, și nu cetățenilor care a propulsat-o la vârf.
Dominic Fritz, huiduit la scenă deschisă. Allen Coliban, suspectat de nereguli financiare grave
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost huiduit, marţi seară, pe scena din Parcul Rozelor, unde a avut loc un concert al trupei Phoenix, în programul manifestărilor organizate de zilele orașului. Dovada clară că cetățenilor le-a ajuns cuțitul la os.
Prin "azi în Timișoara, mâine-n toată țara", buboiul progresist a început să se spargă
Joi, Curtea de Conturi a declarat ilegală o schemă pusă la punct de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, tot userist. Auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Brașov confirmă faptul că edilul și-a capitalizat propriul club unde este și acum membru fondator. Prejudiciul creat este de 3,5 milioane lei, bani ce trebuie recuperați.
"Argumentul tinereții primarilor n-a ținut. În sectorul 4, bucureștenii au votat un primar PSD. Pe Daniel Băluță, locuitorii l-au reales. A transformat un sector sărac, într-unul prosper. A creat infrastructură și a adus noi investitori", observă Ghilezan în editorialul său. Dovada că da, se poate! Voință să fie! Băluță a atras, tot în acești doi ani, peste 200 de milioane de euro.
"Atitudinile dușmănoase ale edililor cu veston tefelist ne conving că misiunea lor era de la început alta. Trebuiau să stopeze dezvoltarea. Economiile locale să stagneze. Investitorii să fie alungați. Nu e o probă a angajării lor într-un serviciu străin? Au dosare la DNA cu nemiluita. Încă se mai bucură de un factor de protecție intern. Dar când hegemonii vor schimba rețeta, vor fi primii aruncați la câini", mai notează jurnalistul.
Dominic Fritz, marele arhitect al infernului
Timișoara e blocată. Nu mai emite certificare de urbanism, ceva similar cu Bucureștiul. Primarul și-a angajat, în schimb, clientela de partid și a servit rețeaua internațională de ONG-uri. Acolo, a dat bani fără număr. La venirea sa în primărie, Coltermul, compania de termoficare, avea un minus de trei sute de milioane de lei în cont. În scurt timp, oamenii săi au mărit datoriile. Edilul a declanșat procedura de faliment. Creditorii nu i-au mai livrat materii prime. S-a dus cu mila la guvern. Autoritățile de mediu i-au dat două amenzi succesive, pentru neachiziționarea certificatelor verzi.
În plus, incompetentul edil userist al Timișoarei are mai multe dosare la DNA, începând cu cel de fals în declarații și uz de fals, în dosarul de candidatură, continuând cu abuzurile în serviciu, cu o mulțime de angajări ilegale și de concedieri ilegale, și sfârșind cu amenzile cumulate de 35,5 milioane euro pentru neachiziționarea certificatelor verzi.