Senatorii au adoptat, luni, cu 61 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 28 de abţineri, proiectul de hotărâre privind bugetul Senatului pe anul 2020.
Bugetul Senatului României pe anul 2020, finanţat din resurse de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 257.541.000 lei credite de angajament şi 254.856.000 lei credite bugetare, din care cheltuielile curente reprezintă 242.931.000 lei. Din această sumă, cheltuielile de personal însumează 182.508.000 lei şi cele pentru bunuri şi servicii 27.384.000.
Totodată, cheltuielile de capital se ridică la 14.610.000 lei.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii desfăşurate pe lângă Senatul României cuprinde, la venituri, suma de un milion lei, iar la cheltuieli aceeaşi sumă.
Bugetul Senatului va fi transmis Ministerului Finanţelor Publice şi inclus în proiectul bugetului de stat pe anul 2020.
Senatorul USR Florina Presadă a declarat, după adoptarea hotărârii, că a votat "împotrivă" pentru că în buget sunt alocaţi bani pentru indemnizaţiile foştilor senatori.
"Eu am fost acel vot contra, pentru că am constatat că în acest buget există 15 milioane de lei alocaţi pentru indemnizaţiile foştilor senatori, este vorba despre pensiile speciale pentru foştii senatori. Constat că această sumă creşte faţă de anii anteriori şi vreau să atrag încă o dată atenţia asupra acestei nedreptăţi care se face cetăţenilor români", a spus Presadă.