Senatul a RESPINS instituirea interdicţiei pentru condamnaţii penal de a candida la Parlament

Senatul a RESPINS instituirea interdicţiei pentru condamnaţii penal de a candida la Parlament
Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care li se interzice persoanelor condamnate penal definitiv să candideze la alegerile parlamentare.
Senatorii au votat pentru raportul de respingere al proiectului PNL cu 74 de voturi „pentru” şi 38 de voturi „împotrivă”.
„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicata, pentru a fi ales şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, potrivit propunerii legislative.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.52 alin.(14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în sensul stabilirii interdicţiei de a candida la alegerile parlamentare pentru persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive, informează Mediafax.
„Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei”, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
Citește și:
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 22:41 - Macron, vizită la Atena: Franța și Grecia au semnat nouă acorduri, inclusiv un pact de apărare reînnoit automat la fiecare cinci ani
- 21:30 - Oana Țoiu, după ce l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la MAE: „Pentru prima dată nu a putut nega că drona este a lor”
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














