Proiectul de lege ar urma să transpună în legislația națională o directivă europeană privind prevenirea și combaterea spălării banilor, după ce Comisia Europeană a dat în judecată România la Curtea de Justiție a UE, pentru că nu a transpus directiva, deși avea această obligație încă din iunie 2017.
Reprezentantul Guvernului la ședința de plen de luni a afirmat că solicită să fie adoptată forma inițială a proiectului, întrucât Guvernul nu agreează amendamentele aduse. Unul dintre aceste amendamente prevede că eliminarea din textul legii a tuturor articolelor care se referă la "persoanele expuse politic".
Senatorul PSD Robert Cazanciuc, președinte al comisiei juridice, a declarat că această prevedere ar fi fost "evident neconstituţională".
"Avem o propunere de a elimina această referire la 'persoane expuse politic'. Mi se pare că putem să lăsăm textul să meargă la Curtea Constituţională, pentru că este evident neconstituţional. Eu încerc să construiesc ceva pentru ţara asta şi chiar nu vreau să fiu considerat ca persoană cu risc. Adică, eu îmi asum riscul de a construi ceva cu toată buna-credinţă şi nu vreau să construiesc un text de lege care să nască abuzuri, pentru că la un moment dat nu o să mai vină nimeni să construiască ceva în ţara asta dacă eu, by the law, sunt considerat persoană cu un anumit grad de risc. (...) Am auzit nişte poveşti, zilele trecute, cu nişte colegi care au ajuns la bănci şi li s-a refuzat deschiderea unor conturi pe veniturile parlamentare. Deci, suntem într-o altă zonă, în care nu ne-am gândit vreodată că vom putea ajunge", a afirmat Cazanciuc, citat de Agerpres.
Proiectul prevede că societățile cu acțiuni la purtător au un an și jumătate la dispoziție să efectueze conversia la acțiuni nomitative (la vedere), iar în caz contrar vor fi dizolvate:
"În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni înregistrată în registrul comerțului până la această dată efectuează conversia acțiunilor la purtător în acțiuni nominative și depun actul constitutiv actualizat la oficiul registrului comerțului. Neîndeplinirea până la expirarea termenului prevăzut la alin. 1 (…) atrage dizolvarea acestora", prevede proiectul de lege.
În România, un caz de firmă cu acțiuni la purtător a fost cel al societății de construcții de drumuri Tel Drum. Procurorii DNA l-au acuzat pe președintele PSD Liviu Dragnea ca fiind cel care controla de fapt Tel Drum, dar acesta a negat mereu orice legătură cu firma. Între timp, Tel Drum a intrat în insolvență în ianuarie 2018. În decembrie 2017, Tel Drum și-a declarat acționarii, printre ei nefigurând la momentul repesctiv, în mod direct, Dragnea.