„Noi am avut o serie de discuții cu senatorii PNL și încă nu am luat o decizie finală privind afilierea senatorilor PMP la grupul PNL din Senat", a declarat senatorul PMP Lucian Iliescu, joi, pentru Mediafax.
Solicitările PMP, odată cu afilierea la grupul senatorial PNL, privesc dobândirea unor funcții la nivelul Biroului Permanent.
„Ne gândim dacă activăm în grupul senatorial PNL, să dobândim și niște funcții la nivel de Birou Permanent, o președinție de comisie, un vicelider al grupului. Acest protocol nu ține loc de alianțe politice, ci de activitatea parlamentară", a explicat Lucian Iliescu.
„O să luăm o decizie, luni, la grup, iar în caz că se va întâmpla afilierea acesta, clar că o vom sprijini pe Alina Gorghiu, dar condiționat. În cazul în care vom întocmi un protocol între senatorii PMP neafiliați, astăzi, și grupul parlamentar PNL din Senat, în care vom specifica că senatorii PMP își vor păstra identitatea politică, în Senat și spațiul public, titulatura va fi de senator PMP afiliat PNL, noi senatorii PMP vom sprijini proiectele PNL dezbătute în Senat, și invers", a explicat el.