La București a primit același diagnostic.
Ziarul sucevean scrie, sub titlul „Habar n-aveți ce mișto e să fii senator! Când te strici la burtă, în loc să bei ceai, te plimbi cu elicopterul SMURD”, că Virginel Iordache „nu a ținut cont de recomandările medicilor suceveni, ba mai mult, le-ar fi vorbit urât și ar fi menționat în repetate rânduri că el nu va fi tratat aici, în provincie”.
Ajuns cu elicopterul SMURD la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș“, a primit același diagnostic, „de virus aerogen, prezentând o formă foarte ușoară”.
„În concluzie, senatorul PSD a fost transferat cu un elicopter SMURD, către un spital bucureștean pentru o durere de cap și un episod de diaree”, arată Obiectiv de Suceava, care notează că medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a contactat redacția pentru a preciza că nu el personal a autorizat deplasarea elicopterului SMURD la Suceava și că solicitarea a venit de la medicii Spitalului Județean Suceava.
Senatorul Virginel Iordache nu a putut fi contactat de reporterii “Obiectiv” pentru un punct de vedere, deși a fost apelat de mai multe ori.
Sursa: hotnews.ro