”Eram pe bulevard, aproape de Scala, şi am văzut doi băieţi venind, din care unul era frumos foc. Era Călin”, a povestit Zina Dumitrescu, într-un interviu acordat în 2011. „Pe vremea aceea, lucram şi la revista «Modern». Eram cu redactora şi cu un domn care lucra cu noi. Noi, femei, nu ne-am putut duce, dar l-am trimis pe domn - «Du-te, te rog, la băiatul ăla şi întreabă-l cine e, ce face şi dacă vrea să colaboreze la revistă. S-a dus, l-a întrebat. Era elev în clasa a XII-a. A acceptat şi a doua zi l-am văzut la redacţie. Uite aşa a rămas, a lucrat pentru un număr al revistei şi i-a plăcut. Era un tip care, ca şi acum, emana nobleţe, educaţie»“, şi-a amintit Zina. Colegii săi au dezvăluit apoi, în presă, că Tăriceanu a refuzat să mai apară în revistă, întrucât cariera de manechin nu i se părea de viitor. Singurul număr în care a apărut, în 1971, a fost dedicat tendinţelor primăvară-vară în moda masculină. Pentru prestaţia sa, fostul premier, care era „colaborator cu sfert de normă“, a câştigat 250 de lei.
Mai multe pe Adevarul.ro