"Administraţia formulează obiecţii privind Secţiunea 1.686, care l-ar obliga pe secretarul Apărării să se asigure că elemente antiaeriene sunt instalate la Baza antirachetă din România, destinată sistemelor Aegis de uz terestru, nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a acestei prevederi, precum şi la baza antirachetă din Polonia la nu mai târziu de un an de la intrarea în faza operaţională", se arată într-un răspuns al Casei Albe la proiectul de buget al apărării pe anul 2018 dezbătut în Camera Reprezentanţilor.
"Calendarul accelerat ar obliga Departamentul Apărării să instaleze un sistem defensiv netestat fără a cunoaşte în totalitate eficienţa de luptă ori consecinţele neintenţionate ale folosirii unui radar de mare putere şi a unui sistem cu armament în zonele populate din jurul Bazei Deveselu, România. Cerinţele diplomatice de coordonare a acestor probleme cu alte naţiuni sunt semnificative chiar şi după testarea sistemului şi după înţelegerea consecinţelor sistemului asupra poppulaţiei locale. În plus, Administraţia are obiecţii puternice faţă de Secţiunea 1.685, care ar aproba efectuarea unui test cu rachetă SM-3 Block IIA vizând o rachetă intercontinentală în cel mult 270 de zile", precizează Casa Albă, potrivit Mediafax.
În luna iunie, militari americani şi japonezi au efectuat un test cu rachetă SM-3 Block IIA în Oceanul Pacific. Testul antibalistic, efectuat în apropierea Arhipelagului american Hawaii, a fost un eşec.
Sistemul american de apărare antibalistică operează cu interceptoare terestre (fixe şi mobile) şi maritime, capabile să lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune înainte de a intra în spaţiul aerian şi în zona teritorială a Statelor Unite.
Cel puţin 13 sisteme terestre de interceptare antirachetă există pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) şi Vandenberg (California). Conform unui plan al Administraţiei Barack Obama, până la jumătatea anului 2017, în vestul SUA urmau să existe în total 44 de rampe de interceptoare antirachetă. Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune.
În prezent, există cel puţin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis sunt utilizate în planul de creare a unui "scut antirachetă" NATO în Europa, scopul declarat fiind contracararea ameninţărilor reprezentate de ţări precum Iranul.
Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) sunt instalate la baza de la Deveselu (România) şi vor fi montate în Polonia. Nave americane echipate cu sisteme antibalistice patrulează în Marea Mediterană. O altă componentă a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.
Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană.