Barna i-a scris premierului că USR îi solicită „în regim de urgență o audiență pentru a discuta despre planul Guvernului de a modifica prin ordonanță de urgență Codul Penal și Codul de Procedură Penală”.
„Juriștii grupului USR au realizat o analiză asupra modificărilor recente ale legislației penale care deși au fost declarate constituționale de către judecătorii CCR, nu sunt oportune și vor pune în pericol siguranța națională”, se arată în scrisoare.
USR consideră că nu este nicio urgență pentru modificarea codurilor penale.
Potrivit scrisorii obținute de Stiripesurse.ro, USR spune că își dorește „prevenirea” adoptării OUG.