În noaptea de luni spre marţi, Roseanne Barr a publicat pe platforma online Twitter un mesaj despre o fostă consilieră a fostului preşedinte american Barack Obama, Valerie Jarrett: "Fraţii Musulmani (o grupare militantă, n.r.) şi Planeta maimuţelor au un bebeluş: vj".
Câteva ore mai târziu, Roseanne Barr a şters mesajul şi a scris: "Îmi cer scuze faţă de Valerie Jarrett şi toţi americanii. Îmi pare rău că am făcut această glumă proastă despre cariera şi aspectul ei fizic". Actriţa în vârstă de 65 de ani a anunţat apoi că renunţă la contul său de Twitter.
Preşedintele programelor de divertisment al companiei ABC, Channing Dungey, o persoană de culoare, a calificat mesajul actriţei drept "odios".
Serialul "Roseanne" a fost unul dintre cele mai importante între anii 1980 - 1990 şi a revenit pe micile ecrane în martie, după o absenţă de 21 de ani. Noua serie, care s-a încheiat pe 22 mai, a fost cel mai vizionat program al sezonului 2017 - 2018 de pe posturile TV americane. ABC anunţase recent că a comandat o continuare a serialului.
Iar Donald Trump a sunat-o personal pe Roseanne să o felicite pentru audienţele ridicate.
Nu numai postul ABC a renunţat la Roseanne Barr, ci şi agentul acesteia, ICM Partners.
Roseanne Barr - recompensată în 1993 cu un Glob de Aur şi un Primetime Emmy - este celebră pentru opiniile sale conservatoare şi şi-a exprimat în mai multe rânduri sprijinul pentru preşedintele american.
Pe contul său de Twitter, aceasta şi-a exprimat frecvent poziţia contra avorturilor, migrării, democraţilor etc.