Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a spus, la audierea ministrului desemnat la Economie, Virgil Popescu, că a aflat de la premier că nu se dorește învestirea Guvernului şi susține că parlamentarii au fost chemaţi să asiste la o mascaradă.
„Am aflat că domnul premier că nu se doreşte învestirea. Participăm la o mascaradă, un simulacru, unde unii dintre noi luăm lucrurile în serios, iar alţii participă ca să piardă timpul", a spus Zamfir, conform Mediafax.
Din încăpere i s-a transmis lui Zamfir să părăsească sala dacă audierea e o pierdere de timp.
„Dacă domnul Popescu nu vrea să fie ministru, nu o să-l întreb ce vrea să facă. În schimb, văd că are o singură ţintă: Primăria Capitalei. Domnul Orban a tăiat din bugetul Primăriei, domnul Cîţu a trimis un control, văd că şi domnul ministru Popescu face declaraţii care pe mine mă intrigă. Spune că blochează conturile Primăriei Capitalei. (…) ELCEN a făcut tot posibilul ca RADET să intre în faliment. V-aş întreba care a fost interesul şi de ce ELCEN-ul a ţinut din tot înadinsul să bage în faliment RADET în condiţiile în care clientul principal al ELCEN era RADET-ul", a mai spus Zamfir.
Deputatul PSD Iulian Iancu a intervenit şi a precizat că audierile trebuie valorificate şi tratate cu respect.
Ministrul propus și-a continuat discursul și a comunicat planurile sale.
„Pe domeniul industriei, vrem implementarea principiilor de guvernanţă corporativă, găsirea unor investitori strategici în domeniul cuprului pentru produse cu valoare adăugată ridicată, reorganizarea ROMARM. În domeniul energiei avem câteva obiective principale, independenţă energetică, implementarea unei politici energetice îndreptate către protecţia consumatorului, redobândirea încrederii investitorilor, iar ca obiective pe termen scurt avem adoptarea strategiei energetice şi adoptarea Planului Naţional Integrat de Energie şi Schimbări climatice (PNIESC), deblocarea investiţiilor din Marea Neagră. Vrem să punem în dezbatere şi să modificăm şi Legea Turismului, să eficientizăm programul Start-up Nation cu accent pe inovare, să continuăm internaţionalizarea mediului de afaceri", a spus Virgil Popescu.