Deputatul social-democrat Horia Nasra îi cere public demisia preşedintelui PSD Cluj, Liviu Alexa, potrivit RealitateadeCluj.net
Parlamentarul reclamă scorul foarte mic pe care PSD la obţinut în judeţul Cluj: 18,8%.
„Nefericită seară, cel mai slab rezultat din istoria PSD în județul Cluj, sub bagheta intrusului care a ales treptat logica însingurării printre clujeni.
Cu un asemenea şaman al cuvintelor joase, care a jignit clujenii, jurnaliștii și colegii de partid, Clujul educat, Clujul civilizat, nu poate fi compatibil!
Pistoanele din motorul urii, deja uzate, nu mai pot să producă chiar și într-un partid politic, darămite într-o comunitate, empatie în jurul acelui frumos și simplu #împreună
Reforma stângii trebuie să înceapă de la Cluj, prin alungarea intrusului specializat în mineriadele cuvântului scris.
Au trecut nouă săptămâni, de politică a maxilarelor stoarse, a exclamațiilor de bulevard și a discursului vitriolic în politica clujeană. Ajunge!
Solicit DEMISIA de ÎNDATĂ a intrusului grobian, cocoțat nestatutar în fruntea PSD Cluj, un individ preocupat doar să excludă primari, să amenințe membri de partid, aleși locali și familiile lor, un individ dator vândut la ANAF, certat cu legea și bunul simț ardelenesc„, a transmis deputatul PSD Horia Nasra.