Atunci când sunt aleşi, parlamentarii jură că vor respecta Constituţia şi legile ţării, inclusiv Codul Penal. Însă doar atunci când se simt ameninţaţi de răcoarea Beciului Domnesc, apelează la arma lor secretă: SPRIJINUL DIVIN.
Când ajung în faţa Parlamentului cu cerere de reţinere şi arestare preventivă, apelul la divinitate pare soluţia salvatoare. Aşa a reuşit să scape şi deputatul PNL, Cătălin Teodorescu, pentru a doua oară.
"Dumnezeu fie cu România, Dumnezeu fie cu noi. Vă mulţumesc", spunea Cătălin Teodorescu.
Şi deputatul UNPR, Titi Holban, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, dar şi pe cel al colegilor, care l-au scăpat de o eventuală arestare preventivă: "Pune-te în locul lui şi judecă cum tu ai fi în aceeaşi situaţie. Vă mulţumesc, Doamne ajută!", afirma acesta.
Cruce şi-a făcut şi deputatul Florin Popescu - care s-a înscris în PMP, după plecarea din PDL.
"Am cerut şi sprijin divin şi văd că m-a ajutat", afirma Florin Popescu.
Divinitatea i-a fost de ajutor şi deputatului PSD, Ion Stan. Chiar în Ajunul Crăciunului, i-a rugat pe colegi să-l salveze de procurori: "S-o rugăm cu toţii pe Sfânta Fecioară, Maria Maica Mântuitorului nostru, să ne păzească de toată mânia, primejdia, nevoia şi necazul şi să ne aducă un an mai bun. Doamne ajută!", declara deputatul PSD.
Chiar şi Radu Mazăre, ajuns în faţa anchetatorilor, şi-a adus aminte de Dumnezeu: "Nu mi-e frică, mă, mi-e frică numai de Dumnezeu", spunea acesta.
Pentru senatorii Dan Şova şi Varujan Vosganian, salvator a fost, însă, mirul.