Astfel, potrivit sursei citate, președintele Senatului câștigă o indemnizație brută de 16.675 de lei, corespunzătoare unui coeficient de ierarhizare de 11,50, vicepreședinții — 15.515 lei, secretarii și chestorii — 15.225 lei, liderii de grup — 14.500, președinții de comisii — 14.065 iar un senator — un salariu de 13.050 lei pe lună, anunţă Agerpres.
La baza de calcul legală pentru aceste salarii este trecută Legea nr. 153/2017. La categoria înalți funcționari publici parlamentari, secretarul general are un salariu brut de 19.055 de lei, baza legală fiind OUG 14/2015, iar un director general — maxim 12.399 lei brut pe lună.
Pentru funcții de conducere, salariile maxime brute sunt: director — 10.973 lei, șef serviciu — 9.509 lei, șef birou — 9.144 lei, șef biru (audit CFP) — 10.573 lei. Pentru funcții de execuție, salariile maxime brute sunt între 2.013 lei (muncitor necalificat) și 7.317 lei (consilier parlamentar sau consilier).
Conform documentului, de la 1 iulie 2017, personalul care deține titlul științific de doctor și desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul beneficiază de o indemnizație lunară de 725 de lei, respectiv 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.