"Credem că noul Guvern al României va aduce ceva nou. Pentru că istoria recentă nu a fost foarte încurajatoare. Așadar, cu ceva nou sperăm și ne dorim să putem înainta și să dezvoltăm relațiile și cooperarea noastră în beneficiul ambelor țări. Pentru că am observat că avem interese comune în mai multe domenii. Ca un exemplu este prețul gazului. Atunci când la nivel internațional prețul gazului și al petrolului a scăzut, gazul rusesc a devenit mai ieftin decât cel românesc, astfel că România acum își păstrează rezervele proprii în depozite subterane și folosește gaz mai ieftin, rusesc. Și când prețurile vor urca, vor folosi produsele proprii. Vedeți, suntem atât de aproape unii de alții, trăim în aceeași regiune și avem multe interese comune', a spus Kuzmin, care se află în țara noastră, în calitate de ambasador, de la mijlocul anului trecut.
Prezent în Cluj pentru câteva zile, diplomatul rus a precizat că se află pentru prima dată în această regiune, unde încearcă să identifice oportunități de colaborare în vederea pregătirii unui important forum economic ruso-român, care va avea loc în primăvară, cel mai probabil la Moscova.
Oficialul rus a menționat printre interesele comune și pescuitul, Marea Neagră, mediul, exploatarea gazului, precum și colaborările științifice, care au au o foarte lungă tradiție între cele două țări. În ceea ce privește regiunea Clujului, Valery Kuzmin a precizat că știe că zona este cunoscută pentru tehnologia IT și pentru producția de mobilă sau pentru cea agro-industrială, scrie Agerpres.